Dragoș Florescu – EcoFotografie

Dacă ne vei întreba cum l-am cunoscut pe Kostică (www.ecofotografie.ro) probabil că va fi nevoie să povestim o istorie întreagă de momente frumoase, de evenimente realizate, de poteci parcurse și majoritatea documentate și colecționate în frumosul lui website/ blog/ chiar carte, prentru prieteni.

Vă invităm să descoperiți Romania Rurală prin călătoriile lui Kostică – www.ecofotografie.ro

O poveste din Apuseni!

EcoFotografii și povești din APUSENI.

Ceea ce ne-a atras aici, un masiv de calcar care se ridică brusc dintre fânețele și crâmpeiele de pădure care se întind cam pretutindeni pe dealurile prelungi ale Apusenilor. Un abrupt spectaculos înțesat de țancuri, vâlcele, brâne și creste ascuțite … câteva ingrediente suficient de atractive pentru a nu lăsa nicicum de-o parte asemenea ispită!

Acum ceva ani, aflat cocoțat pe dealurile Bedeleului, undeva pe cealaltă parte a Arieșului, am privit cu jind la stâncile albe ce se profilau în zare. Amator de noi descoperiri, am întrebat în stânga și-n dreapta și așa am auzit că acele stânci le afli doar dacă lați Arieșul și te bagi în sus pe apa Posăgii. Zis și făcut! Iată-mă-s! După cătunul Belioara, valea se închide brusc cu un perete calcaros, iar de aici cărările se strecoară printre stâncile albe mai mult pe ocolite decât pieptiș. Odată ce le-ai trecut, sus pe coamă te întâmpină Șesul Craiului, un platou ale cărui poieni adăpostesc un adevărat univers floristic: Rezervația naturală Scărița-Belioara este un tărâm pe care trebuie musai să-l cunosti mai îndeaproape!

Ecofotografie.ro

Țuguiuri cu paie

Dealul Bilii se desprinde din abruptul calcaros și, îndulcindu-se brusc, lasă loc pășunilor. Risipite care-încotro, șurele sătenilor își înalță țuguiele acoperișurilor, surprinzând plăcut ochiul călătorului neobișnuit cu astfel de peisaj.

La primul contact, n-ai cum sa te abții. Te uiti lung, te dai doi pași mai în spate îți înfingi bine picioarele în pământ, mai privești o dată și te întrebi retoric dacă nu cumva, printr-o uimitoare întoarcere în timp , ai ajuns cumva în alt veac! Bârne îmbinate meșteșugit, bolovani frumos aliniați drept bază construcției, ochiurile mici ale ferestrelor, balamalele și închizătorile lucrate manual de cine știe ce meșter fierar, țuguiul incredibil al acoperișului … cu greu îți dezlipești privirea de la detaliile micii căsuțe de lemn. Trecerea timpului n-a lăsat prea multe urme și șura din fața mea se ține bine încă!

Poteca ce conduce la ea este bine conturată în iarba inaltă, semn că totusi și aici, în acest varf de deal, cineva trebăluiește zilnic, iar toate aceste acareturi sunt parte dintr-o gospodărie.

Alegem un loc de cort în apropiere și ne rotim privirea admirând măreția peisajului ce se desfășoară de la muntele din fața noastră, până hăt departe spre Dealul Bedeleului. În lumina apusului, noi contururi se nasc în abruptul calcaros și stăm atenți la toate ce le aflăm în jurul nostru. În frunzișul copacilor – cântece felurite, în vale – talăngile cirezilor care încă pasc căutându-și drumul spre casă, pe sus – dansul neștiut al norilor și soarele ce-și pierde încet tăria.

Ecofotografie.ro

Printre grijile zilnice

Pe Ștefan l-am zărit prima dată pe când aranja meticulos hamurile calului său Doina. L-am întrebat dacă îl deranjează dacă ne punem cortul pe undeva prin zonă. Ne-a privit scurt – parcă măsurându-ne să vadă ce hram purtăm – și a făcut un mic gest, indicându-ne direcția unde pare-se vom găsi un loc mai plat și mai pe dorința noastră. Mulțumind frumos ne-am văzut mai departe de ale noastre.

Stefan a trebăluit apoi toată amiaza, ducând poveri în sus și-n jos cu calul său. Abia când noaptea s-a lăsat cu nădejde, ne-am potrivit la o vorbă sub lumina rece a stelelor. Din vorbă în vorbă, ne-a adus mai aproape de acest univers, povestindu-ne câteva din cele ce le trăiește zilnic și cam cum mai e viața pe la sat. Și așa ne-am apropiat mai mult, aflând povești despre casele fără de stăpân, despre bătrânii care se duc unul câte unul, lăsând în spate doar uitarea, povești despre poienile care devin puțin câte puțin crânguri și mai apoi păduri, despre tinerii satului care au cam plecat căutându-și norocul spre alte zări, despre cei care le taie încă pădurile, despre micile cirezi care pasc pe dealuri, despre ajutoarele europene și legile noi pe care Europa aceasta le aduce. Moții Apusenilor mai au multe de îndurat, iar Ștefan, de bine de rău, rezistă încă încropindu-și din te-miri-ce traiul zilnic!

Ca să ajungem sus în creastă, ne-am ales varianta cu urcușul pe Dealul Brădățel și coborârea prin Poiana La Meteoaie. Am început-o dis de dimineată cu un urcuș susținut pe plaiul Brădățelului. Grota spânzurată pe la mijlocul abruptului ne atrage privirile și căutăm unghiuri alese pentru a o fotografia. Merită din plin atenția! Este reperul emblematic al versantului și îi zice Coșul Boului. O peșteră cu un portal destul de proeminent și un tavan găurit prin care lumina dimineții pătrunde acum desenând umbre felurite.

În scurt timp ne aflăm pe linia crestei într-o pădure plină de doborâturi. Se pare că un incendiu a cam măcinat serios această zonă! Înaintăm destul de greu sărind peste trunchiuri uriașe sau târându-ne cu chiu cu vai pe sub ele. De potecă nici vorbă! E un fel de dans acrobatic în care căutăm permanent echilibrul, agătându-ne de crengile care stau încrucișate în calea noastră. Încercăm să ajungem undeva deasupra abruptului!

Deodată peisajul se deschide și prăpăstii se cască sub noi. Stâncile albe strălucesc în soare și, începând de la baza lor, poieni și păduri se aștern până hăt departe spre Dealul Bedeleului. Un punct de belvedere care îti oferă un adevărat spectacol … completat surpinzător cu un parfum de vis – ceva în genul mirului bisericesc – un parfum care vine de undeva dinspre florile care au inundat deja poienile. Găsim repede sursa acestei incredibile miresme – o mică floare rozalie căreia localnicii îi zic Tămâiță. Ne lăsăm îmbătati, iar mirosul ei parcă nu ne mai satură! ( de inserat poza cu flori, vezi grupaj photo)

Ne plimbăm ceva vreme pe înălțimile Scăritei, admirând toate cele ce le cuprinde: abruptul calcaros care ni se oferă într-un joc de lumini și umbre imediat sub picioarele noastre, poienile pline de flori multicolore și parfumuri rare, verdele crud al zadelor garnisit cu dulcele parfum al mugurilor de brad, foșnetul melodios al frunzelor moarte pe care le imprăștiem în trecerea noastră, urmărind cărări abia ițite.

Nu ne lăsăm usor dusi, dar trebuie să coborâm și, tot privind înapoi spre locurile minunate pe care tocmai le-am traversat, ajungem rapid într-o poiană largă. Suntem în La Meteoaie, o poiană cu două mici șure – acum dărăpănate și un izvor destul de bogat, din apa căruia ne potolim setea. Poiana aceasta a fost cândva plină de grâne, însă, ca mai peste tot pe aste plaiuri ale Apusenilor, pădurea coboară încet peste locurile nemuncite și, ușor-ușor, păsunea e înlocuită cu mici pâlcuri de aluni și mesteceni. Vremurile sunt tulburi prin aceste locuri, iar oamenii de aici rătăcesc încă prin lume, căutând probabil rosturi noi. E păcat că asemenea armonie se pierde încet-încet.

Hoinari prin trecut – Maraton Apuseni

Pe acești atleți hoinari i-am așteptat pe Dealul Brădățel, la coborâre. Mă bucură de fiecare dată reîntâlnirea cu ei, căci mulți dintre ei sunt asemeni mie, eterni îndrăgostiți de munte și de tot ce înseamnă acesta. Dar, ceva în plus îi deosebește și-i face într-adevar speciali! Sunt niște atleți extraordinari, iar timpii realizați în cursele lor montane – concursuri sau simple antrenamente – stârnesc invidia oricărui om care știe ce înseamnă o potecă pe munte, un teren accidentat sau o vreme schimbătoare.

Rezistență de invidiat, viteză la urcare, goană nebună la coborâre, glezne de oțel, ligamente flexibile, muschi puternici, o inimă pe masură, doi plămâni uriasi, adevarate mașini de înghițit kilometrii al căror efort am încercat să-l surprind înca o dată în cateva din fotografiile mele cu ocazia excursiei în Apuseni, iunie 2014.

Dragoș Florescu – EcoFotografie este prezent an de an la EcoMarathon și are deja o celecție impresionantă de albume foto de la diferite evenimente sportive dar mai ales concursuri de alergare montană. (www.ecofotografie.ro)