Prelucrarea lânii

Categorii: Obiceiuri

Oile se tundeau cu foarfecile de tuns oile (lucrate de fierarii satelor), pe la sfârșitul lunii mai, înainte de a urca la munte sus. Lâna se băga în saci mari din cânepă, numiți arări și era depozitată în gospodărie până în luna iulie. După prima coasă a fânului, „între fân și otavă”, lâna era muiată, mai întâi, într-un ciubăr, în apă fierbinte ca să iasă usucul din ea, apoi era dusă la o apă curgătoare și clătită în coșuri de nuiele, adusă acasă și pusă pe gard să se usuce. După ce se usca bine, lâna era pusă în saci și păstrată în podul casei până toamna târziu, când, după recoltarea produselor agricole începeau operațiunile de prelucrare.

Prima fază era scărmănatul pentru obținerea caierului; se făcea în casă, de către femei cu piepteneii din lemn de fag cu dinți de fier. Odată cu introducerea mașinilor de dărăcit la începutul secolului XX, lâna „se ducea la mașini”, se dădea mai întâi la droabăn, apoi la darac, de unde, trecută prin valțuri, ieșea caierul. In casă se mai scărmăna cu piepteneii doar lâna folosită în gospodărie pentru mănuși, ciorapi, fulare.

Următoarea fază în prelucrarea lânii, executată de obicei iarna, era torsul.

TORSUL

Uneltele folosite la tors erau furca prinsă în brâu și fusul de lemn făcut de către rudari din lemn moale de salcie.

Caierul era prins pe furcă, femeia/fata ținea cu mâna stângă caierul din care trăgea atât cât pentru un fir tors prin învârtirea fusului;

pentru urzeală firul trebuia să fie mai sucit, iar pentru bătaie mai dezlânat; pentru țesăturile de interior (țoale, sărici, procovițe) firele se îndrugau, cu o drugă mai mare decât fusul, operațiune la care mai erau puși, de cele mai multe ori copiii.

De pe la începutul secolului al XX-lea a pătruns și în satele brănene o unealtă pentru tors, numită roata de tors, care, pusă în mișcare de o pedală acționată cu piciorul, ca la roata olarului i-a mărit randamentul.

RĂSCHIATUL

De pe fuse firele de lână erau rășchiate cu ajutorul rășchitorului de lemn operație în care firele erau făcute sculuri sau jirebii. Jirebiile erau folosite fie în culorile naturale ale lânii (alb, sârb, negru) fie vopsite în culori vegetale: negrul din coajă de anin fiartă cu galiscă, galbenul din fierberea foilor de ceapă, albastrul închis din frunze de nuc fierte etc.

DEPĂNATUL

Următoarea operație era depănatul jirebiilor în ghemuri cu ajutorul vârtelniței, după care firele pentru „bătaie” erau făcute „țevi” la sucală prin deșirarea de pe ghem pe o țeavă de soc pusă pe fusul sucalei; pentru urzeală firele se depănau pe mosoare în „roata de depănat”, numită „letcă” în satele Branului.

Pentru împletitul flanelelor, ciorapilor, caierul se torcea, firele se făceau scule pe rășchitor, se spălau și cele care urmau să fie folosite colorate se vopseau, după care erau lucrate în „cârlige”